''Dancing around the world'' Oradeanul Petrisor Ruge si cantareata Andreea Balan, din nou in fruntea clasamentului
La finalul celei de-a treia ediții a concursului "Dancing around the world" din Mexic, echipa României s-a clasat din nou pe locul întâi. Pe 18 noiembrie, orădeanul Petrișor Ruge și Andreea Bălan au strălucit pe ringul de dans al competiției internaționale și au reușit, pentru a doua oară consecutiv, să încheie seara în fruntea clasamentului.
Hip hop, merengue și tango au fost cele trei stiluri de dans ale serii, care au adus echipa României, din nou, pe primul loc. Exigentul juriu al concursului internațional, din care face parte și Dana Rogoz, a fost impresionat în special de dansul original de hip hop al reprezentanților României. Astfel, la finalul celei de-a treia ediții a competiției, Petrișor Ruge și interpreta Andreea Bălan au ieșit învingători conducând clasamentul celor 9 țări participante cu 103 puncte, urmați de echipa țării gazde, care a acumulat 91 de puncte. Pe ultimul loc în clasamentul ediției cu numărul trei s-a clasat echipa Columbiei. Pe 25 noiembrie, România intră în cea de-a patra ediție a concursului "Dancing around the world" din Mexic, cumbia fiind unul dintre stilurile pe care Andreea și Petrișor le pregătesc intens în această săptămână.
Sursa : Crisana - Dans - "Dancing around the world"
Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group
Galerie Foto : Poze Oradea