Constructii Bihor : Este al șaselea an consecutiv când voluntarii de la Northern Ireland Memorial Fund construiesc case pentru nevoiași ...
Este al șaselea an consecutiv când voluntarii de la Northern Ireland Memorial Fund construiesc case pentru nevoiași, alături de Habitat pentru Umanitate Beiuș. La fel ca și în alți ani, aceștia nu doar muncesc la ridicarea lor, ci și cumpără materialele necesare construirii locuințelor, proces care durează mai puțin de o săptămână pentru fiecare casă.
Ieri dimineață, în localitatea Feneriș, au sosit 30 de voluntari pentru a ajuta familia Nagy să-și construiască locuința mult visată. Aceștia sunt 27 de irlandezi aparținând asociației Northern Ireland Memorial Fund, cărora li s-au alăturat și trei români, doi din Deva și unul din Beiuș, care vor lucra pe toată perioada alături de irlandezi. Toți voluntarii au fost întâmpinați cu căldură de către familia Nagy, beneficiara locuinței, dar și de către primarul comunei Pocola, Ioan Mașcaș. "În 1999 am văzut la TV o emisiune despre voluntari care construiau case pentru familii nevoiașe. Atunci nu am știut exact ce face Habitatul și, chiar dacă trăiam în condiții grele, n-am îndrăznit multă vreme să apelăm la sprijinul asociației. Aflând că prieteni și cunoștințe au beneficiat de sprijinul Habitat, am vorbit cu ei și așa am reușit să ne îndeplinim visul de a avea o casă", spune Elena Nagy. Cei patru membri ai familiei Nagy se bucură foarte mult că, în sfârșit, vor avea o locuință, dotată cu toate utilitățile necesare. Vlăduț, mezinul familiei, învață foarte bine pentru a-și realiza cele trei dorințe arzătoare: să-și cumpere un calculator, să devină preot și să aibă o casă frumoasă. Sâmbătă i se va împlini visul de a avea o locuință decentă și sănătoasă. Până în prezent, familia Nagy a locuit într-o casă veche de peste 70 de ani, construită din chirpici de către străbunicii Elenei Nagy. Deși au muncit toată viața, n-au reușit să pună suficienți bani deoparte ca să-și poată ridica o casă, motiv pentru care au apelat la sprijinul asociației beiușene.
"Ne bucurăm să venim în fiecare an o săptămână din concediu și să lucrăm alături de Habitat. E un sentiment minunat să vezi cât de ușor este să schimbi destinul unor oameni printr-un gest simplu. Acesta e motivul pentru care ne întoarcem an de an la Beiuș", mărturisește Carolyn Mada, coordonatoarea grupului de voluntari din Irlanda. Aceasta a fost pentru prima dată la Beiuș în septembrie 2003, când, împreună cu o mână de oameni, a ajutat la finisarea a unei locuințe multifamiliale, în care ulterior s-au mutat patru familii nevoiașe din Beiuș. Atunci a fost atât de impresionată de impactul pe care l-a avut atât asupra comunității din Beiuș, cât și asupra voluntarilor din echipa de la Northern Ireland Memorial Fund, încât în anul următor a revenit cu o parte din voluntarii din 2003, cărora li s-au alăturat mult mai mulți. Astfel, în prezent, s-a ajuns ca, de trei ani încoace, nu doar să participe voluntar la ridicarea locuințelor, ci și să finanțeze casele pe care le construiesc.
Sursa : Crisana
Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group